« Înapoi

Asigurarea unui statut favorabil de conservare a speciilor şi habitatelor din Parcul Naţional Munţii Măcinului

Administraţia Parcului Naţional Munții Măcinului a semnat în aprilie 2012 contractul pentru  implementarea unui al doilea proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa 4.

Noul proiect, „Asigurarea unui statut favorabil de conservare a speciilor şi habitatelor din Parcul Naţional Munţii Măcinului", vine să completeze şi să dezvolte rezultatele primului proiect aflat în implementare.

Acest proiect aduce mijloacele tehnice de interpretare şi de comunicare necesare Centrului de Informare – Vizitare de la Greci şi, în plus, o cunoaştere superioară a stării de conservare a speciilor şi habitatelor din aria naturală protejată.

Proiectul contribuie la întărirea capacităţii de gestionare a conservării biodiversităţii din parcul naţional prin achiziționarea unui autolaborator dotat cu echipamente specifice monitorizării factorilor abiotici şi biotici. Datele şi informaţiile ce vor fi colectate cu aceste echipamente vor aduce o fundamentarea superioară a măsurilor de management, şi în mod evident o creştere a calităţii administrării ariei naturale protejate.