« Înapoi

Concurs Traditii, Oameni si Natura 2010

În data de 27 mai 2010 Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului a organizat a 5-a ediţie a concursului ecologic „TRADIŢII, OAMENI ŞI NATURĂ", concurs dedicat Zilei Europene a Parcurilor.

Concursul a avut loc în Parcul Naţional Munţii Măcinului – zona Valea Ciuhla în apropiere de localitatea Hamcearca.

La concurs au participat 8 echipe: Ghioceii – Luncaviţa, Echipa Verde – Măcin, Sălcioara – Jijila,  Şoimii Taiţei – Hamcearca, Rai verde – Cerna (Traian), Moşoaiele – Luncavita, Jeica – Cerna. Ţestoarele dobrogene – Greci.

Cei 5 membrii ai fiecărui echipaj au participat la 5 probe:

I. Recunoaşterea a 5 specii de plante din zonă.

II. Enumerarea a câte 5 specii protejate care se găsesc în PNMM din următoarele segmente biologice: plante, insecte, reptile, păsări şi mamifere.

III. Realizarea unei compoziţii (poezie, cântec, scenetă, etc.) prin care se prezintă importanta Parcului Naţional Munţii Măcinului pentru comunitate.

IV. Prezentarea şi interpretarea unui obicei tradiţional local.

V. Prezentarea unui meşteşug local.

Câştigătorii acestei ediţii au fost membrii echipajului Jeica – Cerna, urmaţi îndeaprope de echipajele Ţestoarele dobrogene – Greci şi Şoimii Taiţei – Hamcearca. Dar sentimentul general a fost că toată lumea a câştigat. Toti participanti au fost răsplătiti cu premii.

Invitaţi speciali la acest eveniment au fost Laura Matetovici, reprezentantul APM Tulcea, Gretel Enck, voluntar Corpul Păcii, şi Morgan Porcher din Bretania – Franţa, voluntar la APNMM prin programul Leonardo da Vinci

Acest eveniment a fost organizat de Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului cu sprijinul Primăriei Hamcearca şi s-a adresat, în special, comunităţilor învecinate parcului şi tuturor iubitorilor cadrului natural deosebit din Parcul Naţional Munţii Măcinului.