Mediul Geomorfologic
Munţii Măcinului reprezintă un mare anticlinoriu, cu strate puternic cutate şi faliate şi stăbătute de lacolite granitice. Regiunile geomorfologice ale Dobrogei de Nord, delimitate la sud de falia Peceneaga –Camena, sunt reprezentate prin următoarele unităţi: Munţii Măcinului, Dealurile Niculiţel, Dealurile Tulcei, Podişul Babadag, la care se adaugă, după unii autori şi Podişul Casimcei aceştia încadrându-l tot în horstul dobrogean. Munţii Măcinului ocupă partea nord-vestică a Dobrogei de Nord, prezentându-se sub forma unor culmi paralele cu orientate NV -SE, cu o altitudine maximă de 467 m. Deşi au o înălţime mică şi un aspect predominant deluros aceştia prezintă, în special în zonele granitice, vârfuri ascuţite cu profil alpin şi versanţi abrupţi cu grohotişuri.
Relieful este foarte accidentat în V, SV şi centrul parcului şi mai plan în partea estica.
Este alcătuit din formaţiuni paleozoice, cu desfăşurare în NV-SE, care s-au reflectat în relief. Climatul arid a favorizat dezvoltarea unui relief rezidual (vârfuri şi culmi fragmentate pe cuarţite în poziţie aproape verticală; mase de grogotişuri), scoarţă de alterare groasă şi culmi rotunjite (pe granite). Se separă în sectorul central – Culmea Pricopan (cea mai înaltă şi omogenă, cu relief rezidual, Dealul Megina-Priopcea (vest) şi Dealul Boclugea (est) în care se intercalează văi longitudinale sau depresiuni (Jijila, Greci, Cerna-Mircea Vodă în vest şi Luncaviţa, taiţa superioară în est).
Altitudinea acestor munţi se încadrează între 7 şi 467 m (Vf. Ţuţuiatul).Parcul naţional ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin. Acesta cuprinde cea mai mare parte din culmea principală a Munţilor Măcin (Culmea Măcinului), precum şi un lanţ secundar al acestora (Culmea Pricopanului).
Din punct de vedere geomorfologic, în cadrul parcului se individualizează Culmea Pricopanului, cu relief de tip alpin, reprezentat prin creste stâncoase ascuţite, ce ating altitudinea de 370 m în Vârful Suluc. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, existând numeroşi martori de eroziune, cu aspect ruiniform, care imprimă în peisaj o mare varietate de forme. În celelalte zone ale parcului vârfurile sunt în general mai puţin proeminente, însă versanţii sunt adesea stâncoşi şi abrupţi, local fiind acoperiţi de grohotişuri, îndeosebi pe rama vestică a Culmii Măcinului.