Solurile
Datorită condiţiilor fizico-geografice particulare, în special a diversităţii climatului substratului geologic, reliefului şi vegetaţiei, Munţii Măcinului se remarcă printr-o mare varietate a tipurilor de sol. Solurile prezente în parc sunt din clasa molisolurilor (34%) şi din clasa cambisolurilor (66%). Repartiţia solurilor este stâns legată de climă şi vegetaţie, dar şi de structura litologică. Profunzimea solurilor scade odată cu panta şi altitudinea, influentind în acest fel bonitatea statiunii, tipul şi complexitatea ecosistemelor. Deşi în această regiune predomină solurile bălane şi cernoziomurile carbonatice specifice stepei în continuare vor fi succint prezentate doar solurile zonale pe care se dezvoltă pădurile nord dobrogene.
Astfel, în etajul silvostepei, sunt caracteristice cernoziomurile cambice şi cele argiloiluviale precum şi rendzinele. Cernoziomurile cambice sunt formate în special pe loess şi prezintă o succesiune a orizonturilor de tip Am-Bv-C(Cca), textură mijlocie, structură glomerulară mică şi medie, bine dezvoltată în orizontul Am, sunt bogate în humus de tip mull-mull calcic, gradul de saturaţie în baze depăşeşte 85 % iar pH-ul variază între 6,5 - 7,0, acestea fiind soluri fertile pentru arboretele de stejar pufos şi brumăriu. Cernoziomurile argiloiluviale se formează la trecerea spre zona forestieră, sunt formate pe loess şi mai puţin pe roci dure, prezintă un profil Am-Bt-C(Cca), textură diferită pe profil, structură glomerulară mică şi medie în Am, conţinut în humus de 3 - 5 %, grad de saturaţie în baze ce poate coborî sub 75 % şi pH ce poate scădea până la 6,0, fiind foarte fertile pentru pădurile de stejar pufos şi brumăriu (Târziu 1997).
În etajul pădurilor xeroterme submediteraneene, caracteristice, sunt rendzinele. Rendzinele apar în zonele cu substrat calcaros în special, fiind caracterizate prin profile de tip Am-AR-Rrz. Acestea prezintă textură mijlocie-fină, o proporţie ridicată de schelet, structură glomerulară bine dezvoltată, fiind bogate în humus. Gradul de saturaţie în baze variază între 70 şi 100 %, pH-ul între 6,0-7,5, iar fertilitatea este diferită în funcţie de volumul edafic şi aportul hidric.
În etajul pădurilor mezofile de foioase balcanice, caracteristice sunt solurile brune eumezobazice, brune argiloiluviale şi mai rar cele cenuşii.Solurile cenuşii sunt predominant formate pe loess, prezintă un profil de tip Am-Ame-BtC (Cca), o textură mijlocie, o structură glomerulară în Am, orizont bogat în humus 3-4 %, un grad de saturaţie în baze până la 90 % şi un pH până la 6,8, prezentând o fertilitate ridicată pentru stejărete, gorunete şi şleauri, ce realizează însă c1ase de producţie medii datorită deficitului de umiditate estival.Solurile brune argiloiluviale se formează pe loessuri sau roci metamorfice şi magmatice fiind caracterizate printr-un profil Ao-Bt-C(Cca), o textură ce variază pe orizonturi de la fină la mijlocie, structură grăunţoasă, conţinut de humus de 2 - 3 %, un grad de saturaţie în baze de peste 80 % şi un pH între 6 - 7. Fertilitatea acestora este variabilă, fiind în general mijlocie spre superioară pentru gorunete.Solurile brune eumezobazice sunt formate pe luturi, gresii sau conglomerate calcaroase, prezintă un profil Ao-Bv-C(R), au textură variabilă, de la uşoară până la grea, structură grăunţoasă în Ao, unde conţinutul de humus este mai mare decât 2 %, până la 10-12% având un pH de 5,8 - 6,5 şi un conţinut în baze mai mare decât 55 %. Fertilitatea este ridicată, pe acestea întâlnindu-se în general gorunete şi şleauri din clase superioare de producţie.