Asezările omenesti sunt concentrate în depresiuni, dealuri cu locuri mai ferite, pe vaile raurilor, unele dintre ele avand şi rol strategic militar – Măcin şi Luncaviţa.     

Cele mai multe din localităţile Dobrogei au formă neregulată, gospodăriile fiind specifice celorlalte aşezări de la Dobrogea de Jos, cu „curte închisă”, de factură agro pastorală, cu elemente clare pentru „gospodăria cu curte dublă” şi anume oborul sau ograda animalelor şi oborul sau curtea casei. Tăranii aveau mare grijă fata de animale, orientand dispunerea casei sau celelalte dependinte fata de punctele cardinale. Grajdurile sunt dispuse în majoritatea cazurilor spre rasarit în timp ce casa spre celelalte puncte cardinale cu exeptia nordului, directie dominanta a Crivatului.

Gospodăria tradiţională include – „camaruta” sau „polata” (bucătăria de vara sau iarnă) , „damul” cu grajduri separate pentru vaci, boi , spatii pentru pleavă şi furaje de iarnă, „saiaua oilor” „salamacul”, „cocina” pentru porci, „hambarul cu pivniţă” , „curnicul”, WC-ul, „sasaiacul”, „celarul”, „portita”, „poarta de intrare cu caruta”, „sura cu paie ” în grădină.

Elementele traditionale ale specificului dobrogean : casa în stil vagon cu camere înşiruite, cu acoperişuri în două ape cu stuf, cu frontoane îmbogăţite cu lemn traforat, cu lemnărie colorată în albastru şi verde şi pereţi cu var alb.

Portul popular  românesc se încadrează în varianta : costum cu camaşa dreaptă (balcanică), cu platcă şi cu pestelca „aleasa”. Platca este decorativă, ornamentele fiind cusute cu acul, fiind dispuse pe platcă şi partea inferioară a mânecii. Pastelca e tipul de catrinţă dreptunghiulară, îngustă. Pestelca e „aleasa” edică e pe fond tesut pe două iţe, cu diferite motive : oglinda, piscul, pui, setranga, iarba intoarsă, steaua. Echilibrul între culorile tari şi cele potolite dă particularitate motivelor. Nuanţele folosite – verde, liliachiu, galben, portocaliu conturează motivele pe fondul negru şi roşu al pastelcilor. Fusta creaţă sau rochia tesută e sobră, purtata peste poalele camasii, incretită şi prinsă cu o betelie sau „bantă” fixă. Podoabele preferate - cele din bani, monede. „Cordica cu bani” – un rand de „leusori de argint” usor suprapuşi legată sub barbie dusă până la crestet, sub tulpan era un element foarte important purtat de femei. La gât – „icusari de aur” sau fetele purtau „ghiordane din bani de aur” pe creştet şi cercei facuţi din câte un galben. Incălţămintea tradiţională a fost opinca purtată peste piciorul invelit în obiele, legate cu sireturi „vânari” rasusucite din păr de cal. Ulterior femeile au purtat papuci din aba. La sarbatoare se incaltau peste ciorapi de lână „imineii” sau „condurii”, pantofi specifici ţărănesti. Hainele de deasupra – zăbunul este din lână, încheiat uşor lateral, matlasat, cusut cu ornamente în oglinzi, de culoare vânăt, cafeniu, negru şi caţaveica – e haina de sarbătoare, din lână ţesută în casă şi din stofă industrială, captusită cu lână de oaie şi guler de vulpe. Pantalonii purtati de barbaţi erau „dulvarii” croiti din patru foi de aba, cu turul mare, faţa şi spatele egale în croiala şi dimensiuni. Camasa dreapta cu platcă, guler drept maneca cu manseta numita „bratarie”. Abalusa, abaua sau mantaua sunt din aba sau dimie, stofa taranească tesută în 4 ite din fire de păr. Cojoacele confecţionate din piele albă de oaie, ca un cojoc lung cu mâneci sau ca pieptar, cheptărică, boandă, bondă, până în talie şi fără mâneci.

Granitul din Munţii Măcinului a fost folosit la pilele podului de la Cernavoda, pentru pavaje în Franta, Turcia, Germania. Aici au fost adusi multi pietrari din Italia şi Grecia, ca dovada familiile urmasilor acestora care locuiesc şi azi în Greci.

Majoritatea familiilor din localităţile învecinate parcului au ca sursă de venit secundară activităţile agricole, sau deţinerea de animale domestice, creşterea animalelor fiind o îndeletnicire destul de semnificativă. în toate localitatile există dispensare medicale, scoli generale, gradinite, în unele localitati  scoli profesionale sau licee, camine culturale, unitati de alimentatie publica, etc

Preocupările şi stilul de viaţă din localitatile invecinate parcului se desfăşoară de sute de ani în strânsă legătură cu pajistile stepice invecinate localităţilor, pădurea, poienile, pasunile, muntele şi de asemenea cu zonele umede invecinate Dunarii. Locuitorii din cele mai vechi timpuri şi-au făcut o tradiţie din folosirea resurselor naturale din zonele invecinate gospodăriilor pentru produse ncesare gospodăriilor – lemnul, stuful, nutret pentru animale, produse accesorii ale pădurii (plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci, etc.) etc.

Printre îndeletnicirile tradiţionale ale localnicilor se numără astăzi agricultura (culturi cerealiere, pomi fructiferi), pescuitul, cultivarea vitei de vie, creşterea animalelor (cabaline, ovine, porcine), apicultura, horticultura şi comercializarea produselor de natură animală sau vegetală în târgurile din zonă, producţia meşteşugăreasca, cu o îndelungată tradiţie, ( în prezent aflata în declin) se remarcă cioplitul în piatră, prelucrarea stufului, prelucrarea lemnului, confecţionarea pieselor de port popular sau/şi a obiectelor de artizanat.

Domenii ale industriei reprezentate în zonele invecinate parcului: industria usoara,  industria alimentara, industria lemnului, industria miniera.

Multe din formele tradiţionale de viaţă şi muncă s-au menţinut. Caii şi măgarii sunt încă folosiţi pentru mijloacele traditionale de transport; rasele de animale întâlnite în zonă nu sunt insă dintre cele mai performante, aceasta ducând la o productivitate mică. O altă parte a membrilor comunităţii are un loc de muncă în diferite domenii economice şi desfăşoară activităţi în afara comunităţilor. Rata şomajului este ridicată, posibilitatea localnicilor de a-şi găsi un loc de muncă fiind redusă. Din această cauză în unele localităţi se constată un exod al tinerilor către marile oraşe din jur.

Casele, uneltele şi multe din obiectele folosite în viaţa de zi cu zi sunt simple şi realizate şi astazi în unele gospodării din materiale locale şi cu o tehnică tradiţională. O caracteristică aparte o reprezintă arhitectura tradiţională, casele din lut cu acoperişuri din stuf, împrejmuiri din lemn simplu, sau îngrădituri pentru animale din stuf.

Un alt specific al zonei îl reprezintă obiceiurile cu ocazia diverselor evenimente (sărbători, nunţi, botezuri, înmormântări), manifestări cu specific local - serbari câmpeneşti, festivaluri, târguri, etc., care constituie adevărate parade ale portului popular tradiţional.